Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Saturday, 18 February 2017

Am un hobby nou

Da, am un hobby nou (de parcă cele pe care deja le am nu ar fi fost de ajuns), inspirat de fosta învățătoare a fiicei mele. Se pare că pe mine mă inspiră doamnele învățătoare, ba a mea, ba a fiicei mele. Mă întreb cum arată fosta învățătoare a soțului meu și, oare, cum ar putea să-mi influențeze viața, dacă mai trăiește.😊
Deci, noul meu hobby este croșetatul cu mărgele. Știți, colierele și brățările acelea tubulare, din mărgele de nisip? Nici prin cap nu îmi trecea că sunt croșetate. Le admiram pe cele făcute de fosta învățătoare a lui Ale, eram sigură că sunt înșirate cumva, țesute cumva, apoi chiar am descoperit că se pot și „țese”, dar chiar nu mă așteptam să fie făcute cu croșeta. Am descoperit cu totul întâmplător, pe Facebook, când mi-a apărut un filmuleț cu o tipă care croșeta un colier tubular. Am fost uimită. Părea simplu, dar așa cum se întâmplă deseori, aparențele înșeală. Mă credeam destul de îndemânatică până am încercat să fac și eu. Presupun că e adevărat că exercițiul e mama învățăturii, deși cred că i-ar putea fi, la fel de bine, și tata. Mie „exercițiu” îmi sună a fi mai degrabă nume de băiețel. Ca să fie fetiță ar trebui să fie „exerciția” sau cumva.  😜


Frumoasele astea sunt mărgeluțe toho, japoneze. Sunt mai scumpe, dar sunt foarte frumoase. Mă gândesc că poate era mai bine să cumpăr din cele ieftine ca să exersez, da' acum nu-mi pare rău, pentru că acestea sunt foarte frumoase și de foarte bună calitate.

Am reușit să fac primii centimetrii de tubuleț, după ce am făcut și desfăcut de foarte multe ori. Cu curaj vă pun o poză (scuzați cucufonia) conștientă fiind că e plin de greșeli și arată jalnic, dar am început să înțeleg ce nu fac bine și unde greșesc.


Am avut probleme și cu înșiratul mărgelelor. Aș fi vrut să le înșir pe un fir de bumbac puțin mai gros, ca să-mi fie mai ușor să învăț, dar nu reușeam să-l bag în ac. Acul în care mergea firul, nu intra în mărgele. Și într-un final am găsit o soluție! Am înmuiat capătul firului în ceară topită, l-am săsat să se usuce, și așa a devenit suficient de rigid încât să bag mărgelele direct pe fir, fără ac. Tadam!! 😋

În altă ordine de idei...
A trecut sesiunea! Iuuuupiiii!!! Acum pot să citesc, pot să croșetez, pot să tricotez, trebuie să-mi lustruiesc mașina de tricotat, să o fac sclipitoare, pot să coc, am și făcut-o deja ieri, pot să fac multe chestii pe care le-am lăsat de-oparte pentru câteva săptămâni și de care mi-a fost doooor (puțin spus).
Să vă spun cum a fost în sesiune? A fost greu dar bine. Mi s-a dezmorțit creierul. Bănuiesc că media semestrială se face la fel, adică media aritmetică: adun toate notele și le împart la numărul de note. Dacă e așa, am media 9,42. E bine? :))) Știiiiiiuu! Nici mie nu-mi vine să cred, dar asta este: 9,42.
Dumnezeu e bun!
Știți care e cea mai tare parte din toată treaba asta? Pentru mine, atunci când primesc un mesaj de la fiică-mea care sună așa: „Ai de capul meu. Bravoooo!!!! Îs așa mândră de tine!!”. Ei bine, un mesaj ca ăsta merită efortul.
După ultimul examen D. m-a invitat să mâncăm în oraș, și ne-am plimbat, și-a vrut să mă răsfețe, și m-am simțit ca ditamai regina. :)) 

Amu pentru cârcotași: vă iubesc daaaar, nu mă mai întrebați la ce-mi folosește sau dacă cred că o să mă ajute cu ceva, sau ce fac după aceea. Nu știu ce o să fac după aceea. Poate o să fac ce fac și acum și ce făceam și înainte. Poate o să mă duc casieră la Kaufland sau la Lidl, sau oriunde, deși aș prefera la Jysk, poate plec în Germania și o să muncesc în agricultură sau poate Dumnezeu o să mai facă încă o minune pentru mine, așa cum a făcut-o pe asta, și o să mi se întâmple ceva nemaipomenit de frumos. Nu știu. Nici măcar nu contează. Chiar nu contează. Cu toată dragostea vă spun, nu e treaba voastră, nici măcar treaba mea nu e. Dumnezeu știe ce are de gând cu viața mea, și poate să facă ce vrea cu ea, pentru că El mi-a dat-o. Ok? Eu chiar cred asta.

Vă pup cu drag și vă trimit gândurile mele bune!
Ella.

Saturday, 4 February 2017

AMR 2

Zilele astea mi-a fost tare ciudă că nu locuiesc în București, Cluj, Timișoara sau Iași. Sau chiar în Sighișoara ori Craiova. Tare m-aș fi plimbat și eu!
Oricum, am fost și sunt acolo cu sufletul.
Zilele astea chiar am simțit, din nou, că țara asta e și a mea, și a noastră, nu doar a lor. Că suntem vii, nu suntem doar niște păpuși de lemn, fără suflare, fără voință.
Sunt mândră de noi!!!

În altă ordine de idei...
Mi-e dor de primăvară. Foarte dor! 
Mi-e dor de râs de copil. Mi-e dor de hohote de râs. Cam de mult n-am mai râs în hohote, din tot sufletul, să mă doară fălcile. Pfff, în copilărie ce des se întâmpla să mă doară fălcile de râs!
Mi-e dor de seri petrecute în camping, în jurul focului de tabără. Îmi amintesc cum stăteam la povești, până târziu, cu prietenii noștri. Târziu în noapte ne apucau poveștile despre infinit, Univers și mai știu eu ce, de ne era frică apoi să mergem la culcare. Nu prea făceam poze, pentru că era scump filmul pentru aparatul foto iar noi eram copii modești, și-apoi decât să dai banii pe film, mai bine cumpărai câteva conserve în plus. Dar am imagini așa de clare în minte! Îmi amintesc și ce geci sau pantaloni aveam, noi și prietenii noștri. Și ar fi chiar greu să nu țin minte, pentru că purtam aceleași geci și haine ani de zile. Pe-atunci nu exista "culoarea anului" sau "croiala anului" sau poate existau, dar nu pentru noi. Noi eram copii simpli, crescuți de oameni simpli.
Mi-e dor să fie totul simplu, așa cum era cândva.
Trebuie să vină și vremuri mai bune, pentru noi toți, pentru țara asta. Să ne putem relaxa, să ne putem bucura, să nu mai fim batjocoriți și disprețuiți, la noi acasă. 
Dap! Cam așa ceva!

#unitisalvam  #neamtrezit

AMai Rămas 2 examene - asta înseamnă titlul.
Nu credeam să iau așa de în serios treaba asta cu facultatea. Am poftă de învățat. Dar, iarăși zic, mi-e dor și de ale mele. Și-aș vrea să fiu mai nepăsătoare, mai relaxată. Prea mă stresez.  Poate pentru că e prima sesiune. Nicicând în viața mea n-am fost așa de "pusă cu burta pe carte".  :))
Doamne ajută să nu fie în zadar, să nu fie doar o experiență fără finalitate. Să ducă undeva. Ar fi drăguț. :)

Vă pup!

Tuesday, 31 January 2017

Rezist cu vitejie!

Hello!
Începe, parcă, să mă prindă oboseala și dorul de ale mele, daaaar încă sunt pe metereze și rezist vitejește.
Am trecut de trei examane, mai am trei. Pe-al treilea l-am dat chiar azi. Mă simțeam așa de obosită și de sictirită după ce am ieșit... dar mi-a trecut starea nasoală după două ore de somn bun, la căldură.
Am zile când mă concentrez mai ușor, zile când e mai greuț, că-mi fuge mintea în alte direcții. De exemplu ieri, în toiul memorării funcțiilor managementului, m-a apucat curiozitatea despre cum se croșetează colierele acelea tubulare, din mărgeluțe. Și-uite așa, m-am trezit urmărind filmulețe pe YouTube care -parol!- n-au nicio treabă cu managementul. 😊
Altă chestie interesantă. Am văzut mai multe filme de când a început sesiunea, decât tot anul trecut la un loc. O grămadă de filme! Fiecare seară e seară de film. Sesiunea te face cinefil. Nimeni nu mi-a spus asta.😜
Acu' în caz că vă era dor de mine, vă pun un selfie: eu cu părul măciucă de atâta învățat.

Vă pup!
P.S. A trecut un semestru. Au mai rămas doar 5!
P.S.2. Trimiteți un gând bun către mine, vineri. Să fie un gând din "economia întreprinderii", poate-l prind în zbor și-mi folosește la examen. Și să fie de dimineață. :))

Friday, 20 January 2017

Hello!

Hello!
Mai jos, eu și noua mea siluetă de după sărbători.
Ei bine, poate nu chiar, dar nici prea departe nu-s. 😜


 Am în laptop, dar mai ales in telefon, o grămăjoară bună cu tot felul de poze frumoase pe care îmi face plăcere să le răsfoiesc pentru că mă relaxează. Una dintre ele e cea de mai sus. Am o slăbiciune pentru poze. Și pentru culori. Uneori îmi vine să mă îmbrac ca un papagal, dar mă abțin. Nu-mi plac hainele de iarna pentru că cele mai multe (ale mele) sunt inchise la culoare, stratul exterior cel puțin. Aveam un fular tricotat în culorile curcubeului care-mi înveselea fâșul negru, dar l-am uitat pe undeva. Îmi potolesc setea de culoare croșetând chestiuțe colorate. Zilele astea croșetez fluturași. Seara mai exact, că peste zi mă îndeletnicesc mai mult cu treburi studențești în perioada asta.
Mi-e dor de primăvară, ca nouă tuturor în mijlocul iernii. Am despodobit între timp. Era și vremea, nu? Am mai lăsat o steluță în geamul de la bucătărie și niște omuleți de zăpadă/suport de lumânare. N-au ce rău să facă. Iar pe Itsy Bitsy, radioul, acolo încă se mai difuzează cântece de iarnă.
Fără nicio altă introducere: luni am examen la mate. Să-mi țineți pumnii! :)

Vă las și câteva cuvinte frumoase, de suflet.
" Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este in ea, este Domnul cerului si al pamantului si nu locuieste in temple facute de maini.
 El nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile.
 El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor,
 ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.
 Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: "Suntem din neamul Lui…"
(Faptele Apostolilor)

Vă pup cu drag!

Saturday, 7 January 2017

Ați despodobit?

Ați despodobit?
Noi nu împodobim la 1 decembrie, nici la începutul lui decembrie. Noi împodobim în Ajun, și-atunci bine-nțeles că nu mă satur de brăduț, beculețe și tot tacâmul așa de repede.
Așa că, brăduțu' rămâne! Nu știu până când, dar mai rămâne.


Drept să vă spun, aveam în cap o postare mai lungă și amuzantă, dar mi-a pierit cheful. Tocmai am auzit știrea cu aisbergul de 5000km pătrați care se desprinde de calota glaciară. Cand se va desprinde, calota glaciara va pierde 10% din suprafata sa. Puțin mai devreme am văzut cum bieții chinezi nici aer de respirat nu mai au. Au de toate, sunt în cele mai multe domenii în top 10, în multe dintre ele chiar în vârful topului, sunt bogați, dar umblă cu măști pe față...
Știu ce aș putea să fac să mă bine-dispun. Aș putea să merg lângă oacheșul meu brad, pe întuneric, să strâng ochii, să privesc beculețele printre gene, și să-mi aduc aminte cum e să fii copil. Pun pariu că și voi priveați luminițele printre gene! 😊

Vă pup!

Thursday, 5 January 2017

Prima „lucrare” din 2017

Îmi propusesem să nu tricotez sau croșetez nimic, până nu trece monstrulețul numit "sesiune", dar n-am putut refuza. Uneori întâlnești oameni prea drăguți ca să-i poți refuza. Uite așa am uitat de sesiune și de toate, și-am trecut la tricotat setul acesta, compus dintr-un turban și o pereche de mănuși fără degete.


Sunt tricotate din merino. Turbanul e decorat cu biluțe de lemn, iar mănușile au "aripioare" detașabile, croșetate din bumbac, și nasturi din lemn.




Acum, pe bune, nu mai pot să lucrez nimic până după sesiune. Deja sunt în criză de timp. Dar, deja, mi-am pregătit fire pentru proiectele la care visez: într-o sacoșică de hârtie stau pregătite firele pentru puloverul lui D., în alta niște bumbac cu care am eu un gând, în alta un fir foooaaarte frumos, roz prăfuit, pentru o bluză pentru mine. Mi-am făcut deja calculele și schițele pentru un jerseu și două pulovere, și niște planuri de mărțișoare. Mi-am cumpărat și o carte ca să învăț să fac săpun de casă. Alaltăieri mi-am comandat o grămadă de nasturi. Abia aștept să sosească, să facem o ședință foto. Deci, ce mai, sesiunea asta mă încurcă rău de tot. Pe pervaz, unde-mi țin eu „cartea de pe noptieră”, am deja două cărți pregătite, care așteaptă să fie citite. De cartea despre săpun am și uitat! 😂
Am terminat, de curând, de citit "La răsărit de Eden", de John Steinbeck (cartea ce mi-am cumparat-o cadou impreună cu prăjiturile, în toamnă). Am mai citit, de același autor, „Pășunile Raiului”, carte care mi-a plăcut foarte, foarte mult, de-asta când stăteam gură-cască printr-o librărie și am văzut „La răsărit de Eden” scrisă tot de el, am cumpărat-o. N-am început-o imediat, dar și când am început-o, n-am mai lăsat-o. N-am citit-o pe nerăsuflate, am savurat-o. Mi-a plăcut mult de tot. Încă mă mai gândesc la ea. V-o recomand!
     Acum dacă tot m-am întins la povești, să vă mai povestesc ceva. Cred că v-am mai spus (parcă) despre o aplicație pe care o folosesc pe smartphone: "Meditația zilnică". Sunt scurte meditații zilnice, motivaționale, cu versete, care mie îmi prind tare bine. Pe 1 ianuarie, meditația respectivă te provoca să îți  răspunzi la niște întrebări ca, de exemplu: „La ce te pricepi? Ce îți place cel mai mult să faci? Ce realizări te fac să te simți cel mai bine? Dacă banii nu ar fi o problemă, cu ce ți-ai umple ziua?”, etc. La întrebarea „cu ce ți-ai umple ziua?”  fulgerător mi-a apărut înaintea ochilor o imagine cu mine înconjurată de fire, munți, dealuri și văi cu fire: ba bumbac, ba merino, ba lână cu acril, 70% lână, 50% lână sau chiar acril gol-golut sau lână virgină. Nasturi de toate culorile, mărimile, texturile, zburau peste tot. Ba nu, ningea cu nasturi colorați! Fermoare, ace, accesorii pentru ciucuri, țesături colorate. Mașini fel de fel, două noi-nouțe de tricotat, una de cusut, nouă și ea, și una de... surfilat! Eu eram zâna lor. 😂 Bine-nțeles că m-am trezit rapid din visare dar DA, asta îmi place să fac, cel mai mult și cel mai mult.

Vă pup cu drag!
ella

Friday, 30 December 2016

Ultima pe anul ăsta.

Eram pregătită să încep prin a spune că e deja o tradiție să scriu o postare de sfârșit de an. Apoi mi-am zis să verific mai întâi dacă chiar e o tradiție, și uite că nu-i! În unii ani am scris, în alții nu.  În cei în care am scris încercam să mă îmbărbătez singură sau să bravez, prefăcându-mă că nu mi-e frică de ce-mi va aduce viitorul.
Obiceiul de a scrie la sfârșit de an îl am, totuși, de când am învățat să scriu, cred. De regulă, atunci când eram mică, îmi petreceam Revelionul cu bunicii. Aveam noi niște pahare cu Donald-rățoiul, pe care bunica le punea pe o tăviță de tablă, și punea în ele puțin vin sau puțină bere, depinde ce avea, și ciocneam la 12 noaptea. Întotdeauna ne emoționam toți trei. Eu, de fiecare dată chinuită de aceeași întrebare: "oare e ultimul Revelion împreună?" Tot timpul am trăit cu frica asta, de a-i pierde. Dar până să ajungem la miezul nopții, seara, înainte de a începe programul de Revelion, bunicul mă lăsa să pornesc televizorul deși era doar „mira”. La lumina televizorului îmi scriam, în carnețel, ultimele impresii despre anul ce se sfârșea și priveam cu regret data afișată pe ecran, conștientizând în mintea mea de copil, trecerea ireversibilă a timpului. Gosh, ce copil ciudat am fost!!! 😜 Încă mai am un carnețel de când eram în clasa a 2-a. Era "blogul" meu de atunci. Scrisesem în el și o poveste despre Gabi, sora mea vitregă. Mamă, ce bătaie mi-am luat pentru povestea aia!! 😂 Poate cândva o scanez și o pun aici. Primele revelioane amuzante, când nu mai conta că se schimbă anul, au fost după ce s-a născut Alex. Era multă veselie. Totuși, mi-am păstrat și atunci obiceiul de a scrie. Multe dintre scrisorici încă le mai am. Nu știu de ce le-am păstrat, dar îmi place să le recitesc. E ca și cum m-aș întâlni cu mine, versiunea mai tânără, și putem sta de povești: „Ce te-ai schimbat! Ei, vezi că ai trecut și de 'aia' cu bine?",și tot așa...
Anul ăsta a fost fără doar și poate cel mai ciudat an din viața mea. Am experimentat cele mai intense emoții, și negative și pozitive. Am trăit bucurii mari și supărări la fel de mari. Am experimentat frica, cea mai intensă și mai pură frică. Mi-am simțit sufletul înălțându-se printre îngeri, la fel cum l-am simțit coborându-se în „valea umbrei morții”. Am simțit puterea lui Dumnezeu, atunci când îți vine în ajutor cu toată forța. Am văzut minuni dar am trăit și dezamăgiri. M-am descoperit în multe feluri. Am descoperit că sunt capabilă de lucruri pe care nu le credeam posibile, că sunt puternică, dar am descoperit, de asemenea, cât sunt de slabă și cât de ușor pot cădea pradă disperării. Am descoperit că boala e o chestiune de "priorități", și că poți pune pneumonia „on hold” pentru 24 de ore, ca să faci un drum de 450 km dus-întors, dacă e festivitatea de absolvire a copilului tău. Acum știu că cele mai mari suferințe vin din partea celor pe care îi iubești cel mai mult, pentru că în fața lor ești cel mai vulnerabil și că, uneori, cele mai mari bucurii ți le poți oferi singur. Am învățat că poți trăi bucurii mari și de unul singur, dar că te simți foarte singur când ai o bucurie mare și nu ai cu cine s-o împarți. Necazurile, însă, nu le poți trăi de unul singur pentru că te doboară.  În necaz, dacă nu-L simți pe Dumnezeu aproape, poți înnebuni. La fel și în bucurie. Am mai învățat că oamenii se schimbă. Când în bine, când în rău.
Mă întrebam, dacă aș putea să șterg tot ce s-a întâmplat anul acesta, aș face-o? Să renunț la tot ce s-a întâmplat bine, dar odată cu asta să dispară și răul. Nu știu.
Dorința mea cea mai mare, nu doar pentru anul care vine, ci pentru restul vieții: să scap de teamă. Să trăiesc fără frică. Oare e posibil? V-ați întrebat vreodată cum ar arăta viața voastră dacă ați putea trăi fără să aveți nicio teamă? Să nu vă tremure sufletul pentru nimic. În mintea mea așa arată adevărata libertate: o viață trăită fără frică.
Ei bine, prima mea frică pentru 2017 este examenul la info. Glumesc. Nu mi-e frică, deși sunt mari șanse să-l pic.

M-au ajutat în necaz:

💗"In ziua cand Te-am chemat, Te-ai apropiat si ai zis: "Nu te teme!" 💗

💗"Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare." 

💗"Tu, indreapta-ti inima spre Dumnezeu, intinde-ti mainile spre El.
 Departeaza-te de faradelege si nu lasa nedreptatea sa locuiasca in cortul tau.
 Si atunci, iti vei ridica fruntea fara teama, vei fi tare si fara frica;  iti vei uita suferintele, si-ti vei aduce aminte de ele ca de niste ape care s-au scurs.
 Zilele tale vor straluci mai tare decat soarele la amiaza, intunericul tau va fi ca lumina diminetii.
 Vei fi plin de incredere, si nadejdea nu-ti va fi zadarnica. Te vei uita in jurul tau si vei vedea ca te poti odihni linistit.
 Te vei culca si nimeni nu te va tulbura, si multi vor umbla dupa bunavointa ta."

💗"Eu as alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-as spune necazul meu. El face lucruri mari si nepatrunse, minuni fara numar."

💗"Tu, dar, intoarce-te la Dumnezeul tau, pastreaza bunatatea si iubirea si nadajduieste totdeauna in Dumnezeul tau."

💗"Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri.
Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus"


💗"Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tacea in dragostea Lui si nu va mai putea de veselie pentru tine."

💗"Domnul este bun cu cine nadajduieste in El, cu sufletul care-L cauta.
Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului."

💗"In stramtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locasul Lui, El mi-a auzit glasul, si strigatul meu a ajuns la urechile Lui."

💗"Domnul este bun; El este un loc de scapare in ziua necazului; si cunoaste pe cei ce se incred in El."

💗"Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te iau de mana dreapta si-ti zic: "Nu te teme de nimic, Eu iti vin in ajutor!"

și multe, multe altele. 

Acestea fiind zise, vă doresc un An Nou super-fericit, cu multă sănătate, bucurii în fiecare zi și multă, multă, da' enorm de multă pace-n suflet!
Vă pup!






Friday, 23 December 2016

În toiul pregătirilor

În toiul pregătirilor o punem și de-o postare, ca să ne relaxăm puțin.
Spre deosebire de anii de demult, din altă viață parcă, acum nu mai am două ajutoare în bucătărie de sărbători, ci unul singur. Pe D.. Ceea ce e ok. Facem echipă bună. Nu că nu i-aș simți lipsa lui A.
Deci, am făcut cozonaci. N-am mai făcut cozonaci de muuult de tot, pe principiul: dacă face mama, ce rost are să mai fac și eu? Face ea cu unul în plus. 😜 Anul ăsta nu știu ce m-a lovit dar am făcut cozonaci. Mi-au ieșit foarte faini, cum nici nu speram: au crescut, s-au copt perfect, nu s-au ars pe fund, n-au pleznit, mi-a ajuns umplutura la fix, mi-au încăput la fix în tăvi. Încă nu mi-am revenit din uimire. Prăjitura însă, de care eram sigură că o să-mi iasă perfect și pentru care n-am avut emoții deloc, m-a trădat. Untul, uitat undeva pe colț de masă, s-a muiat prea tare și n-am mai putut scoate apa din el. Crema s-a tăiat. Am dres-o, dar n-a mai fost tot aia, spumoasă ca-n visele mele. Apoi mi-am amintit că am mai pățit la fel și altă dată cu crema asta. Eee, dacă-mi aminteam mai repede, înainte să o fac, ce bine mai era! 😊 Sper ca frigiderul să-și facă partea lui de treabă în noaptea asta și să o întărească bine. Am mai făcut o prăjiturică cu mere și scorțișoară, surpriză pentru D., ajutorul meu de nădejde, ca să-mi arăt recunoștința. E mare lucru și el știe asta, pentru că eu nu mă înnebunesc după prăjitura/plăcinta/ce-o fi, cu mere. Deci e toată tava numai a lui.
Brăduțul îl facem mâine, în Ajun. Tot în Ajun sosește și A., odată cu Moșu'.
Poze cu cozonacii n-am. Poze cu ultimul set lucrat am, dar sunt făcute la lumina becului și culorile par murdare. Azi-noapte pe la 11 mi-am croșetat o floare roșie, pentru că mi-am dat seama că hainele mele pregătite pentru Crăciun sunt în culori cam serioase (nuanțe de gri, negru și alb 😕) și am vrut să-mi înveselesc ținuta. Am pozat-o în seara asta la bec. Din cinșpe poze una singură e clară, și aia cam ciudată.
Arată, biata mea broșă, ca o vărzucă fleoștită de grindină. Ceva de genul.


Poate ar fi bine să încerc să-mi prind în piept bujorul din poză. Sigur mi-ar înveseli ținuta, familia și toți oamenii din oraș. :))


Râdem, glumim, ne bucurăm, ceea ce e bine. E foarte, foarte bine! Trebuie să ne bucurăm cât mai mult. Este un verset tare fain: " În ziua fericirii, fii fericit şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă". 
Să nu uităm, însă, motivul bucuriei și motivul sărbătorii. Să nu uităm că sărbătorim ziua Cuiva de naștere, să nu sărbătorim lăsându-L pe sărbătorit pe dinafară. Chiar nu trebuie să uităm asta.

Pe un blog, pe care-l urmăresc de mulți ani, am văzut filmulețul de mai jos și am zis că poate v-ar plăcea și vouă.


Crăciun fericit vă doresc, plin de pace, liniște, bucurie, îmbelșugat cum nu ați mai pomenit, cu oameni dragi alături. Multă, multă pace în suflet. Liniște și pace.
Vă îmbrățișez cu drag!
Ella's Place 😘