Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Thursday 16 July 2015

Pălărie croşetată, cu multe flori

Ştiu că v-am mai arătat pălărie modelul acesta, dar dintre toate câte am făcut vara asta- şi am făcut câteva- asta e cea mai drăguţă.
Mămicuţa micii cliente a dorit să fie cu borul mai larg ca să fie puţin mai elegantă, şi-aşa am făcut-o şi a ieşit o minunăţie.

 

 

 

Şi-acum să vă arăt şi altfel de flori.
Florile acestea au călătorit cu trenul circa 250 km. Au venit de departe pentru mine şi au ajuns super fresh, pentru că "micuţa" care mi le-a adus a avut la ea, într-o pungă, un borcan (pe post de vază) şi-o sticla cu apă. Aşa că florile au călătorit confortabil, chiar dacă au avut bilet la clasa a 2-a.

 

 

Când am văzut-o coborând din tren cu buchetul ăsta, mi-am zis: "Uite, măi, că şi în viaţă poate fi ca-n filme!". Şi m-am simţit binecuvântată, fericită şi mândră. Îmi venea să fâlfâi, pe peronul plin de oameni, buchetul de-asupra capului şi să le zic tuturor că "da, da, fetiţa asta frumoasă şi cochetă e a mea şi mi-a adus flori de departe". 
Doamne, îţi mulţumesc! :-)

Vă pupăcesc cu drag!

P.S. Vreau în concediu!!! Se oferă cineva? :))))

Ella.







No comments :

Post a Comment