Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Sunday 8 January 2012

Set Caciula & Guler Tubular "Buzzz"

Hello again!

Despre acest nou set nu am prea multe de spus,  în special dacă aţi citit postarea trecută.
Este acelaşi gen de set, doar culorile diferă, lăţimea dungilor şi faptul că această căciulă are moţ.
Poate fi achiziţionat pe comandă de aici.





 


 

Am pozat căciula pe capul lui Alex, dar asta nu înseamnă că este o căciulă de fete. Ba chiar mai degrabă mi se pare mai potrivită pentru băieţi. Este un set unisex.

Acum că am lămurit tot ce ţine de superbitatea asta de set tricotat, să schimbăm puţin macazul.

De cele mai multe ori când scriu câte ceva pe blogul ăsta al meu, e ca şi cum aş vorbi cu mine însumi iar când primesc e-mailuri şi mesaje din care îmi dau seama că chiar sunt oameni care citesc ceea ce scriu şi "răsfoiesc" blogul meu, tresar :)). Exact ca atunci când crezi că vorbeşti singur şi realizezi că e posibil să te fi auzit cineva.
Îmi face plăcere să primesc e-mailuri şi comentarii, îmi face plăcere şi să răspund, deşi uneori cu mari întârzieri datorate faptului că multe e-mailuri ajung in "junk folder" pe care însă m-am învăţat minte să îl verific de acum încolo.
Vă mulţumesc tuturor, vă pup zgomotos pe ambii obraji şi vă îmbrăţişez tare, tare de tot.
Ca un mic semn de recunoştinţă, de la mine pentru voi, vă voi scrie câteva rânduri care zilele astea stau scrise pe un bileţel pe frigiderul meu ca să le văd cât mai des ( a nu se înţelege că mănânc toată ziua :D) şi care pe mine mă ajută. Adică, dacă mă bombardează prea tare, prea multe gânduri sau dacă după 10 minute de ştiri am impresia că nimic n-o să mai fie niciodată bine şi că totul e în zadar, citesc asta:

Blîndeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
Filipeni 4:5-7

for my friends from abroad :)
Let your gentleness be evident to all. The Lord is near. 6 Do not be anxious about anything, but in every situation, by prayer and petition, with thanksgiving, present your requests to God. 7 And the peace of God, which transcends all understanding, will guard your hearts and your minds in Christ Jesus.  
Philippians 4:5-7

S-aveţi pace!
ell@



2 comments :

  1. ,,Blîndeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
    Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
    Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
    Filipeni 4:5-7``

    multumesc pe de-a-ntregul scumpa mea!
    cuvintele potrivite la timpuri potrivite sunt perle fara pret!

    roxana

    ReplyDelete